Asta, dragul meu, a fost una dintre relatiile acelea in care am suferit pe tot parcursul acestei incercari de a te desprinde de lumea ta in care totul doare.
In prima zi mi-ai parut asa de fragil incat mi-a fost teama sa te contrazic; am vrut sa-ti arat ca pot lasa de la mine si ca in compania mea poti fi tu cu adevarat, copilaros, sincer.. m-am oferit cu totul tie, sperand inca de la inceput ca tu nu esti un oarecare venit de nicaieri; am simtit ca tu vei fi marea mea iubire sau marea mea lectie de viata; ai fost cate putin din ambele.
Mi-ai fost durere si alinare.
Au fost momente in care te-am simtit mai aproape decat am simtit pe oricine altcineva; momente in care imi imaginam ca esti prietenul perfect pe care mi l-am dorit intotdeauna si nu l-am avut niciodata; momente in care erai singura mea scapare din universul asta care-mi parea absurd si necunoscut; momente in care m-am increzut in tine mai mult decat era nevoie; momente in care aveam sufletul inghetat, iar tu cu un singur zambet mi-l dezghetai; momente in care voiam sa fug departe, sa las totul balta, sa uit de toti si de toate, sa ma refugiez intr-un loc numai al meu, iar tu ma strangeai in brate si-mi dadeai putere sa sper la o zi de maine mai buna.
Momente ca astea, alaturi de tine, mi-au dat aripisa zbor si, in acelasi timp mi le-au taiat cand eram deje in aer, la mare altitudine.
Ai fost ca ambalajul de la ciocolata; eu eram continutul; ambalajul si continutul formau legatura solida dintre mine si tine; mi-erai ca un invelis protector care nu asa orice lucru sa patrunda dincolo de tine, in locul unde eu eram fericita. Pacat ca ai fost un ambalaj mult prea slab; la primul atac ai pus armele jos si ai fugit; nu te-ai simtit in siguranta cand ceva sau cineva ti-a invadat spatiul ci te-ai simtit in pericol. M-ai lasat continut gol, fara aparare si protectie. In ciuda faptului ca mi-ai promis ca vei fi aici pentru mine, mult timp..
Ai ramas inca, singurul meu refugiu; mi-e teama sa-mi iau adio de la tine pentru totdeauna; mi-e teama ca ma voi pierde pe mine. Stiu ca nu-ti pasa;
La sfarsit se spune adevarul, iar tu ai respectat aceasta lege a firii.
La despartirea noastra mi-ai demonstrat ca, defapt niciodata nu ti-a pasat cu adevarat; doar imi dadeai senzatia ca iti pasa.
Am ramas un o prost si nefericit, cu multe intrebari fara raspuns.
Au fost zeci de promisiuni si promisiuni au ramas.
(c) Ne-am asezat pe banca rece, in locul in
care ne-am intalnit prima data. Parea dezamagit si mi-a fost teama sa-l
privesc in ochi. Si-a arcuit buzele cu scopul de a spune ceva; l-am
privit imediat insistent si si-a apasat buzele reci peste ale mele. Mi-a zambit apoi iar ochii lui imi faceau semne disperate sa spun ceva.
- Mi.a fost dor de.. tine !
Mi-am pus palma in palma lui si am asteptam sa spuna ceva, orice . A evitat sa ma priveasca . Mi-am calcat pe orgoliu .
- M.am simtit lipsita de ratiune cat timp nu ai fost aici; aveam
tendinta sa cred ca am citit despre tine in carti, nici de cum ca te-am
intalnit si esti real; urla un dor cumplit in mine pe care nu puteam
sa-l stapanesc . Simteam nevoia sa-mi impreunez mana cu mana ta; aveam
nevoie disperata sa-si simt mainile in jurul taliei mele. Simteam nevoia
sa-i vorbesc, sa-ti scriu, sa-ti cant. Mi-era greu sa ma uit macar la
tricoul tau; imi era si mai teama sa-l ating; simteam ca te ating pe
tine si odata cu asta simteam ca nu ar trebui sa-ti mai dau drumul;
intr-un final il trageam repede si-l duceam la piept; il strangeam si
incepeau sa mi se prelinga lacrimi pe obraji. Nu stii cat mi-ai lipsit !
Privirea lui era una ingrijorata. A venit inspre mine si m-a strans in
brate; mi-am pus deasemeni bratele in jurul gatului sau si am inceput
sa plang. Mi-a dat drumul si mi-a luat barbia intre maini. Si-a apasat
buzele rozalii si reci peste ale mele si ne-am furat respiratii pret de
mai multe clipe .
- Esti bleaga ! Am nevoie de tine cum are pamantul pe timp de seceta nevoie de am ! N-am incetat nici o clipa sa te iubesc !
(c) Mi-as dori sa petrec o zi si o noapte in tren. Simplu.
As avea multe de scris, iar drumul care ma duce inapoi in copilarie, drumul spre tara, ma inspira instantaneu.
La dus. Caci la intors ma cuprinde o tristete care rascoleste in mine si persista, si persista.. si persista ...
Si as sta toata ziua intr-un tren. M-as plimba cu un caiet si un pix si as primi efectiv un strop de imaginatie.
As scrie despre mine, despre un - el - , despre oameni, despre iubire, despre copilarie, despre viata, despre trecut, despre dor, despre tacere, despre gesturile mici, mai mari ca orice gest . Ar fi perfect, eu m-as simti un om implinit.. si deja.. am scris despre ce mi-as dori sa scriu in tren.. haha, sunt.. aproape un sfert implinita . :)E ceva ce am trecut pe lista mea de lucruri de facut in aceasta viata. Astept cu nerabdare inca, acest moment ...
Asta, dragul meu, a fost una dintre relatiile acelea in care am suferit pe tot parcursul acestei incercari de a te desprinde de lumea ta in care totul doare.
