Alb prematur.

(c) Ajungi intr-un punct in care pur si simplu obosesti sa parcurgi drumuri de unul singur. Vezi sfarsitul cu ochiul liber. Are culoarea alb. Dar nu un alb obisnuit, un alb proaspat scos din sursa, un alb prematur. Am obosit sa sper ca maine va fi mai bine, ca va fi soare, ca voi mai intalni iubirea, ca voi mai redescopori prietenia adevarata. Sunt slaba, ranesc ce iubesc, spun ca-mi pare rau si chiar imi pare. Universul meu s-a prabusit, s-a facut scrum, a ars din temelii. Si odata cu el am ars si eu. Dar nu de tot. Mai sunt inca bucatele din mine neatinse de flacara tradarii si inca respir. Respir, traiesc si plang in continuare. Am ramas aici, pustiita si inecata in amintiri. Nu mai sunt eu, nu aici si nu acum. Sunt doar neinsemnatul punct de pe hartia neinsemnata din acest univers neinsemnat. Vorbesc despre tot de parca as cunoaste tot, dar nu cunosc nimic. Nu stiu si nu simt nimic. Sau poate nu mai vreau. Sunt ca un infractor, un infractor care a ucis sperante si a platit scump pentru asta.. si continui sa platesc mai mult decat este nevoie de parca as fi distrus universul cuiva. Exact asa cum au facut unii cu universul meu, dar ei nu au platit. Doar primesc.
Au distrus si primesc lucruri bune.