(c) Am plecat, imi astept trenul intr-o gara in care nu asteapta multa lume, sunt doar cativa nefericiti care isi asteapta fie sfarsitul, fie speranta care-i mai poate tine in viata. Sunt dezamagita, sunt intr-o continua fuga de necunoscut; eu sunt necunoscutul si ma tem de mine pe zi ce trece.Cum mai esti? Esti bine? Ti-e dor? Spune-mi, straine, spune-mi!
Am incetat de mult sa mai sper ca-mi vei mai scrie sau ca-mi vei mai raspunde vreodata la intrebari. M-am obisnuit cu ideea ca n-a fost sa fie.
Oare ai observat ca am plecat? Ce prostut esti, crezi ca a voi intoarce. De asta nu iti pasa, nu? De asta nu te obosesti sa ma faci sa ma intorc?
Daca vrei sa ma acuzi ca am plecat.. gandeste-te.. mi-ai dat vreun motiv sa raman?
Nu sunt suparata, nu ar trebui sa fiu. Sunt doar dezamagita, dar te-am iertat de mult.
Nu am uitat insa nimic, am aruncat toate amintirile intr-o valiza, am pus chipul tau neasupra si am inchis valiza cu brutalitate.
Nu voi lua amintirile cu mine, inainte sa ma urc in tren voi arde totul si voi urca goala si fara resentimente. Voi incepe un nou capitol fara sa fiu influentata de trecut.
Inca simt tot ce simtit si tu, aud tot ce auzi si tu, vad tot ceea ce vezi si tu. Inca suntem in intreg si vom fi pana cand voi arde tot trecutul. Nu-ti va fi dor de mine, sunt stupida, incapatanata, orgolioasa si destul de nesuferita. Cine ar duce dorul unei asemenea fiinte? Nimeni, exact.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu