Ganduri ravasite.

Cum e cand imbratisezi pe cineva pentru prima dar si pentru ultima oara ? Cum e cand privesti in ochi iubirea pentru ultima oara ? Cum e cand il atingi pentru ultima oara ?
O sa treaca timpul si durerea iti va fi alinata.
Dar pana va trece timpul, o sa doara. Si o sa doara asa tare incat la un moment dat ma voi opri din ce fac atunci si mai voi gandi : ” De ce nu sunt in stare sa iubesc ? De ce nu pot sa ma bucur de lucrurile mici ? De ce nu pot sa il accept asa cum e ? De ce nu pot sa vad dincolo de aparente ? De ce nu pot sa fiu indeajuns de sincera cu persoanele care merita asta ? De ce nu pot sa-mi calc peste orgoliu ? ”
Voi plange desi stiu ca va fi in zadar.
Voi incerca sa inteleg unde am gresit; cand in sfarsit voi intelege voi regreta si va fi prea tarziu.
Voi incerca sa-mi dau speranta : ” Azi repar ce am gresit ” . Incerc dar nu reusesc.
Ma pun in pat si plang iar.
Incerc sa scriu ce simt, lacrimile nu se mai opresc, afara ploua. Ploaia ma deprima si mai mult. Vremea urata in general ma deprima. As vrea sa pot sa fug undeva chiar acum; dar nu mai am putere nici sa misc un deget.
Ma gandesc la datile in care am contat pentru cineva, plang, plang si iar plang. Incerc sa sun pe cineva, nu-mi raspunde, imi zic ca ma uitat, pun telefonul jos si imbratisez tricoul lui; e singurul lucru pe care-l mai am de la el.
Il voi strange tare la piept iar lacrimile mi se vor prelinge pe el.
Imi voi aminti de el si de ziua in care ne-am vazut. A fost pentru prima oara. Ne-am imbratisat – eram infiniti atunci. Am simtit din partea lui mai multa caldura decat simt din partea unui calorifer.
Ne-am luat ramas bun si am sperat ca ne vom revedea.
Iubirea a rezistat inca.
Dar ma doare ca nu pot sa fiu acolo acum, cand are cea mai mare nevoie de mine.