Ma doare si e ciudat.

Si jur ca in acele momente eram infiniti, eu eram, tu erai. Eram impreuna. Totul era infinit. Convorbirile erau, mesajele erau, sentimentele erau, trairile erau, orele erau, gesturile erau, cuvintele erau.
Imi pare nespus de rau ca nu am stiut sa te iubesc. Sunt un copil prostut si nu stiu prea multe.
Imi pare rau pentru ca am pus orgoliul mai presus de tot.
Imi pare rau ca nu am stiut sa ma bucur de gesturile mici.
Imi pare rau ca nu am crezut in a doua sansa.
Imi pare rau ca nu am crezut in iubire.
Imi pare rau ca nu am crezut in tine.
Imi pare rau ca nu am crezut in mine.
Imi pare rau ca nu am crezut in noi.
Imi pare rau ca am realizat tarziu.
Imi pare rau ca nu te-am inteles la timp.
Imi pare rau ca am renuntat prea usor.
Imi pare rau ca nu am fost indeajuns de sincera.
Imi pare rau si ma doare. Ma doare ca nu stiu sa profit de nici o sansa care mi se ofera. Si sincer ma doare. Ma doare de mine, de tine, de noi, de oameni.
Ma doare si e ciudat.
Ma doare si imi pare rau…